Copilul hiperactiv şi aritmetica mentală
Un copil hiperactiv este o provocare pentru orice părinte!
Cred că vă sună cunoscută expresia îmi pierd răbdarea sau mă scoate din minţi ! Pe scurt este vorba despre copiii care par a avea un izvor nesecat de energie şi pe care şi-o consumă numai mişcându-se, vorbind sau sărind într-una. Acestia sunt copiii hiperactivi.
Un copil energic are nevoie de susținere pentru a deveni un copil echilibrat. O explicație a acestei caracteristici este faptul că sistemul nervos al acestor persoane este extrem de activ şi reacţionează rapid la orice stimul.
Mulţi dintre părinţi devin ingrijoraţi gândindu-se la o soluţie pentru copilul lor. Acestor copii le este mai dificil să-şi concentreze atenţia aupra unei singure activitaţi în timp ce stimulii din jur acţionează asupra lor.
Copilul hiperactiv este mult mai activ comparativ cu alţi copii şi se poate caracteriza prin manifestarea de reacţii emoţionale mai puternice, vorbire în exces, dificultate în desfaşurarea unor activităţi statice – lecturarea unei cărţi, statul în bancă, urmărirea unui film.
Copilul hiperactiv are nevoie de un program echilibrat de activitate, relaxare şi odihnă. Astfel, şi comportamentul li se va modifica treptat.
Ca orice persoană, copilul energic are nevoie să fie înţeles şi îndrumat pentru a putea căpăta un echilibru .Înţeles şi susţinut, copilul devine deschis pentru lucruri noi.
Abacul îi captează atenţia copilului stimulând capacitatea lui de concentrare.
La copiii hiperactivi apar şi dificultăţi de calcul matematic . Copiii au probleme în a alege strategii pentru rezolvarea problemelor. Pot fi afectate patru componente : atenţionale – copierea cifrelor şi a simbolurilor ;aritmetice – adunarea, scăderea, înmulţire, împărţire ; perceptive – recunoaşterea şi întelegerea simbolurilor ; lingvistice – înţelegerea termenilor aritmetice.
Aritmetica mentală pune în funcţiune şi emisfera dreaptă a creierului copilului. Copilul hiperactiv folosind aritmetica mentală înbunătăţeşte funcţionarea memoriei, atenţiei, gândirii, viteza de procesare, procesarea vizospaţială, procesarea vizomotorie.
Abacul, dispozitivul care dezvoltă foarte bine aceste funcţii este folosit în învăţământul din China, Japonia, India, Rusia, Ungaria, Bulgaria.
Scopul principal al acestui dispozitiv nu este acela de a învăța să calculeze rapid, ci acela de a dezvolta anumite funcţii neuropsihologice care îl va ajuta pe copil să fie funcţional toată viaţa.
Antrenamentul mental reprezintă o metodă unică de stimulare intelectuală, cu efecte spectaculoase asupra creierului copilului.
Memoria este cel mai important element al funcţionării unei persoane. Cu toate acestea, memoria nu poate funcţiona decât ca parte a unui întreg. De exemplu, fără atenţie nu putem învăţa şi memora. Fără gândire, asociere, analiză, imaginaţie – funcţionează doar memoria senzorială şi cea de scurtă durată, care reprezintă doar o mică parte a memoriei în ansamblul său.
Folosind aritmetica mentală copiii îşi dezvoltă ambele emisfere cerebrale ale creierului, devin mai perspicace, pot lua decizii corecte într-un timp scurt, îşi îmbunătăţesc memoria şi atenţia. Antrenamentele zilnice creează noi conexiuni de informaţii. Astfel, în creier are loc schimbul instant de informaţii.
Principalul avantaj al acestei metode este faptul că cei mici învaţă să aibă încredere în forţele proprii şi să tindă spre succes.
Mai multe detalii despre cursurile de aritmetică mentală găsiți aici:
https://www.facebook.com/SmartyKidsBucuresti.Titan1/